Libertate, egalitate, dar fraternitatea?
Haideti sa întoarcem doua-trei file ale istoriei contemporane. În Europa au avut loc doua revolutii sângeroase: revolutia franceza si revolutia rusa. Revolutia franceza si-a exprimat programul în trei cuvinte: libertate, egalitate, fraternitate. Asadar, fratia era pe ultimul loc. De atunci, revolutia franceza se chinuie sa realizeze doar ideea libertatii, iar ideea egalitatii si cea a fratiei înca nu a ajuns la ordinea zilei.
Revolutia rusa a reusit sa realizeze alta idee a revolutiei franceze, cea a egalitatii. Iar ideile despre libertate si fraternitate le-au trecut sub tacere.
Dar revolutia nu numai ca nu a realizat nici pâna în ziua de azi egalitatea între oameni, dar a mai împartit poporul rus în trei clase: casta ghiftuitilor, casta celor nesatiosi si casta celor infometati. Sau: casta celor cu drepturi depline si celor fara drepturi.
De ce ambele revolutii care au avut loc în lumea crestina puneau ideea fratiei pe ultimul loc sau o desconsiderau total, ca pe o Cenusareasa a ideilor?
Raspunsul e clar. Pentru ca ambele revolutii au fost ateiste, ambele negau existenta lui Dumnezeu. Iar când e negat Dumnezeu, atunci nu mai e logic sa vorbesti nici despre fratia oamenilor. Unde nu exista un Tata comun, acolo nu e nici fratie. E ridicol sa spunem oamenilor ca suntem frati, cu toate ca nu avem un tata pentru toti.
Asadar, acolo unde nu e recunoscut un Tata unic al tuturor oamenilor, acolo e loc pentru o continua ura, pentru numultumiri si pentru vechea si fatala competitie în a face rau. De aceea eu cred ca ambele revolutii europene au început gresit, punând pe ultimul loc ceea ce trebuia sa fie pe primul. Si, când revolutionarii atei mai pronuntau din când în când cuvântul “fratie”, ei nu aveau în vedere adevarata fratie, ci o fratie utilitara, subîntelegând prin fratie unirea oamenilor pe principiului cotei de asociat, organizata dupa principiului lor. Daca însa acei conducatori ai revolutionarilor din ambele revolutii europene ar fi pus ideea fratiei pe primul loc, ei nu si-ar fi facut numele de ocara prin savârsirea atâtor atrocitati. (din Nicolae Velimirovici - Taramul inaccesibil)
